Termenul de obținere a Certificatelor de Situație de Urgență, prelungit până la 15 iunie

Guvernul a prelungit, în ședința din 14 mai, termenul de obţinere a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă tip 2, până la data de 15 iunie 2020.


Astfel, la propunerea ministerului Economiei, prin ordonanţă de urgenţă, a fost adoptată măsura extinderii perioadei de emitere, şi după data de 14 mai, a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă tip 2 (Galben), precum şi introducerea ca referinţă şi a lunii mai 2020 pentru diminuarea veniturilor sau încasărilor cu minimum 25% faţă de media lunilor ianuarie şi februarie 2020.

„Aşa cum am mai spus, nevoile operatorilor economici sunt extrem de importante pentru noi întrucât ele dau pulsul real al economiei în această perioadă. Am venit în întâmpinarea solicitărilor concrete ale acestora şi prelungim termenul de obţinere a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă de tip II, galben, pentru aceia dintre operatorii economici ale căror venituri sau încasări au fost afectate de criza generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Ne dorim ca un număr cât mai mare dintre ei să obţină un astfel de certificat pentru a le fi mai uşor să se reintegreze în circuitul economic contribuind, astfel, la demersul de repornire a economiei”, a declarat ministrul Virgil Popescu.

Potrivit sursei citate, operatorii economici care au înregistrat diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie, aprilie sau mai 2020, prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020, pot solicita online, accesând aplicaţia csu.prevenire.gov.ro, până la data de 15 iunie 2020, eliberarea Certificatelor de Situaţie de Urgenţă.

Certificatele de situație de urgență sunt emise în doua forme:

  • TIP 1 (ALBASTRU) – pentru întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate
  • TIP 2 (GALBEN) – pentru înregistrarea unei diminuări a încasărilor sau a veniturilor în luna martie, sau aprilie, 2020 cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor sau a veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020.

Certificatele se utilizează în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea de facilități/ măsuri de sprijin ori în relațiile comerciale, în condițiile legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.