Starea de alertă, aprobată de Parlament. 3 PTF-uri se deschid în plus

Parlamentului a încuviințat, în 20 mai, cu 372 de voturi „pentru” și 37 împotrivă (ALDE și Pro România), Hotărârea de Guvern nr. 394/18.05.2020 privind starea de alertă, în baza Legii nr. 55/2020.

Starea de alertă a fost instituită în România, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru limitarea extinderii pandemiei de coronavirus.

La solicitarea Guvernului, a fost votată o modificare: 3 puncte de frontieră se deschid, Turnu, Salonta și Valea lui Mighai, având în vedere aglomerația din ultimele zile.

Parlamentarii PSD au introdus mai multe amendamente, între care menținerea prevederii privind numirea managerilor de spitale de către autoritățile locale (primari sau președinți de consilii județene) și obligativitatea Guvernului de a acorda gratui măști persoanelor din familiile defavorizate.

Astfel:
  • La Anexa nr. 1, după articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 31, cu următorul cuprins:
  • „Art. 31. – Autorităţile publice locale, pentru unităţile sanitare din subordinea lor, exercită atribuţia de numire, suspendare şi eliberare din funcţie a persoanelor care ocupă funcţii de conducere în cadrul acestor unităţi în condiţiile legii”.
  • La Anexa nr. 2 articolul 1 punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
  • „1. În spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020. Guvernul României prin Ministerul Sănătăţii va pune la dispoziţia autorităţilor publice locale necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ – teritoriale respective”.
  • La Anexa nr. 3 articolul 3 punctele 1 şi 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
  • „1. Menţinerea carantinei în clădirile, localităţile şi zonele geografice stabilite prin ordine ale persoanelor legal îndreptăţite şi care nu au fost revocate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
  • 2. Instituirea carantinei în clădirile, localităţile şi zonele geografice care se stabilesc prin hotărâre de Guvern, la solicitarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, pe baza analizelor realizate de către direcţiile de sănătate publică şi avizate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică”.
  • La Anexa nr. 3 articolul 1 punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
  • „3. Activitatea instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor, inclusiv organizatori de drept privat, de spectacole şi/sau concerte, a centrelor şi/sau a căminelor culturale şi a altor instituţii de cultură, inclusiv organizaţii de drept privat, precum şi evenimentele culturale în aer liber şi festivalurile publice şi private pot fi desfăşurate în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, în termen de 5 zile de la adoptarea prezentei Hotărâri.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.