Sameday Courier are un nou acționar majoritar: eMAG

Sameday Courier, specialist în livrările în aceeași zi, își schimbă acționariatul prin cooptarea eMAG ca acționar majoritar. Prin această tranzacție Sameday Curier urmărește dezvoltarea accelerată a serviciilor premium de curierat la nivel național prin investiții în tehnologie, rețea și echipă. 

Sameday Courier își va continua evoluția ca brand independent și va continua dezvoltarea de servicii premium de curierat cum sunt: livrarea în 2 ore în mai multe orașe din țară, livrarea și preluarea produselor în intervale orare, livrarea și instalarea produselor voluminoase, livrarea seara și în week-end.

“Piața de curierat a trecut în era consolidării și creșterii rapide, în care nevoile clienților s-au diversificat și specializat foarte mult. Noi am câștigat multă vizibilitate și am crescut rapid în ultimii ani, aducând pe piață servicii noi de livrare. Mai departe, aveam nevoie de un partener care ne putea ajuta să gestionăm această dezvoltare rapidă. Pentru noi, tranzacția reprezintă o recunoaștere a echipei, a calității serviciilor și a potențialului de dezvoltare pe care Sameday îl are pe piață.

Pe lângă noile opțiuni de livrare pentru online, vom continua dezvoltarea serviciilor și pentru celelalte industrii precum, bancar, medical, media&advertising, poștal,” a declarat Lucian Baltaru, CEO și acționar Sameday Courier.

“Este un moment oportun pe piață și compania poate crește accelerat cu o investiție importantă. Am avut mai multe oferte pe care le-am luat în calcul împreună cu Lucian pentru a găsi partenerul potrivit pentru a duce compania la nivelul următor. Cu eMAG am rezonat imediat pe două planuri: au know-how-ul operațional care va dezvolta Sameday și abordarea pro-client pe care ne-am însușit-o și noi încă de la început,” a declarat Octavian Bădescu, fondator Sameday Courier.

“Sameday Courier are o echipă valoroasă, produse bune și o bază pe care putem construi servicii premium, complementare opțiunilor de livrare actuale, care vor aduce valoare ecommerce-ului dar și celorlalte industrii. Vom investi în tehnologie și echipă pentru a aduce cât mai repede aceste servicii pe piață.

De asemenea, vom continua dezvoltarea parteneriatului strategic cu firmele de curierat din piață, în contextul în care numărul de comenzi crește în ritm accelerat, cu peste 50% de la an la an,” a declarat Iulian Stanciu, CEO eMAG.

În urma tranzacției, Lucian Baltaru, CEO Sameday Courier, deține 20% din acțiuni, iar eMAG 80%, Octavian Bădescu vânzând pachetul deținut în companie.

Despre Sameday Courier

Sameday Courier este singurul operator de curierat din România specializat în livrările în aceeași zi, atât în țară, cât și în străinătate, în condiţii speciale de transport în regim non-stop sau la ore prestabilite și în livrări personalizate, în funcţie de nevoile fiecărui client.

Serviciile oferite de companie includ și livrările standard – a doua zi, la nivel local, național și internațional, precum și livrări adresate și neadresate, în volume mari și în regim mai puțin accelerat. Sameday Courier este furnizor principal pe segmentul livrărilor în aceeaşi zi pentru peste 1.000 de companii mari din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.