Săptămâna anticorupţie la frontiere “Pe aici corupţia nu trece!”

dgaSăptămâna anticorupţie la frontiere “Pe aici corupţia nu trece!” este organizată de DGA din cadrul Ministerul Afacerilor Interne în perioada 5 – 9 decembrie. 

Campania de informare a cetățenilor este lansată cu ocazia aniversării Zilei Internaționale Anticorupție,”în scopul promovării integrității și adoptarea unui comportament responsabil în societate”, potrivit comunicatului remis redacției.

Acțiunile sunt derulate de Direcția Generală Anticorupție (DGA) în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova şi cu Serviciul de Stat al Poliţiei de Frontieră din Ucraina cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

“Scopul campaniei tripartite este conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile implicării în fapte de corupție și informarea în legătură cu modalitățile de sesizare ale acestora, dezvoltarea unui climat de siguranță publică și crearea unui cadru de cooperare transfrontalieră”, precizează DGA.

Pe parcursul campaniei vor fi distribuite pliante şi afişe în 14 puncte de trecere a frontierei comune dintre România, Republica Moldova și Ucraina.

În România, reprezentanții Direcției Generale Anticorupție, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi cu voluntari vor distribui în punctele de trecere a frontierei Galaţi, Oancea, Albiţa, Sculeni, Siret, Sighetul Marmaţiei, Halmeu şi în Aeroportul Otopeni, pe sensul de intrare în ţară, materialele informative însoțite de recomandări referitoare la adoptarea unui comportament integru și a unei atitudini pro active cu privire la sesizarea faptelor de corupție.

Lansarea campaniei la nivel național a avut loc astăzi la ora 10.00, în Aeroportul Internațional “Henri coandă” București-Otopeni, în prezența reprezentanților diplomatici ai statelor partenere și ai conducerii DGA și IGPF, precum și în punctele de frontieră terestre menționate.

Campania a fost lansată simultan în aeroporturile internaționale din capitalele celor două state partenere și va fi derulată, pe parcursul întregii săptămâni, și în 11 puncte de frontieră terestre – 4 puncte comune Moldova – Ucraina, 4 puncte comune, România – Moldova și 3 puncte comune România – Ucraina.

Campania a fost realizată cu sprijinul Fundaţiei Hanns Seidel.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.