Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, modificat

guvern-grindeanu-1Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a fost modificat vineri, printr-o Ordonanță de Urgență adoptată de Guvernul Grindeanu.

În primul rând, a fost modificată condiția referitoare la cuantumul veniturilor realizate de o societate la 31 decembrie a anului fiscal precedent, pentru ca aceasta să fie încadrată în categoria microîntreprinderilor, plafonul veniturilor realizate fiind ridicat de la 100.000 euro la 500.000 euro.

În acest fel, a fost modificată una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite de persoanele juridice române pentru încadrarea în definiția microîntreprinderii.

De asemenea, “în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă și pentru așezarea echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderi”, Executivul a stabilit o cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați și a abrogat cota actuală de 2% pentru microîntreprinderile care au un salariat.

În cazul microîntreprinderilor fără angajați a fost menținută cota de impozitare de 3%.

Totodată, actul normativ conține reguli tranzitorii pentru persoanele juridice române, plătitoare de impozit pe profit, care la data de 31 decembrie 2016 îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru încadrarea în definiția microîntreprinderii și care sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu data de 1 februarie 2017.

În prezent, sistemul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor prevede cote de impozitare diferite în funcție de numărul de salariați.

Modificările vor intra în vigoare la 1 februarie 2017.

Scutire de impozit pe profit pentru societățile de cercetare

Prin aceeași OUG, societățile care în prezent desfășoară exclusiv activitate de inovare, cercetare – dezvoltare, au fost scutite de la plata impozitului pe profit în primii 10 ani de activitate.

Contribuabilii nou înființați care desfășoară această activitate, beneficiază de scutire pe o perioadă de 10 ani de la intrarea în vigoare a OUG, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.

În prezent, contribuabilii care desfășoară exclusiv activitate de inovare – cercetare – dezvoltare, definită potrivit legii, sunt obligaţi la plata unui impozit pe profit în cotă de 16% aplicat asupra rezultatului fiscal obținut din aceste activități.

OUG a modificat și completat Codul fiscal, “în scopul implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în Programul de Guvernare aprobat de Parlament în 4 ianuarie 2017”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.